Cercul | Bernard Minier

Al doilea volum din seria Martin ServazPremiul Dora-Suarez 2013„Bernard Minier zguduie lumea romanului politist.” – Le Monde„Un roman care iti va face inima sa bata de spaima.” – ElleIunie 2010. In mijlocul unui meci de fotbal din Cupa Mondiala, comandantul Martin Servaz primeste un telefon de la o iubita de demult care ii spune ca, in Marsac, profesoara Claire Diemar a fost ucisa cu brutalitate. Ca si cand n-ar fi de ajuns, Servaz primeste si un e-mail criptic prin care este informat ca misteriosul criminal in serie Julian Hirtmann a facut o noua victima.Moartea si haosul bantuie micul oras universitar din sudul Frantei in care Servaz si-a facut studiile si unde acum invata fiica lui. Cu ajutorul detectivilor Irene Ziegler si Esperandieu, comandantul Servaz trebuie sa afle daca exista vreo legatura intre aceste crime infioratoare ce redeschid rani vechi din trecutul lui.Si sa-i prinda pe ucigasi, cat mai repede cu putinta.„Cel de-al doilea roman al lui Minier, Cercul, ii confirma statutul de vedeta a noului val francez de literatura crime. O lectura tulburatoare!” – The Times„Cercul are personaje puternice si dialoguri autentice, invaluite intr-o atmosfera intunecata si apasatoare, care il va cuprinde in scurta vreme si pe cititor.” – Le Parisien

SKU: 743596147 Categorie: Etichete: ,

Cumpără Cercul | Bernard Minier online

LIVRARE GRATUITĂ
prin curier la comenzi de peste 149.99 lei

RETUR GRATUIT
Conform Termeni și condiții

VERIFICARE COLET
Înainte de plată

Plata

Plata online cu cardul sau la destinație ramburs in funcție de produs.

Plata cu cardul de credit

Dacă alegeți să cumpărați prin metoda de plată cu cardul de credit, în pagina Checkout dupa ce ati dat click pe “adaugă în coș” va trebui să selectați între metodele de plată cu cardul de credit și apoi faceți clic pe „Plasați comanda” pentru a introduce detaliile cardului și pentru a efectua plata.

Plata la livrare

Rambursul la curier se plătește în cash (exclusiv în RON) la livrarea coletului.

Transport

Transport în toată Romania la domiciliu sau oriunde ai nevoie.

Retur Cercul | Bernard Minier

Drept de retur in conformitate cu art.9 alin.1 din Ordonanță nr.34/2014 privind drepturile consumatorilor

Declinare de responsabilitate

acest site nu poate garanta exactitatea completă a informațiilor afișate pe acest site și nici furnizarea în totalitate a informațiilor de către comercianți. Drept urmare, datorită naturii activităților acestui site ca fiind un promotor al unor firme terțe, în cazul unor discrepanțe între informațiile afișate pe site-ul sau anunțurile acestui site și cele afișate pe site-ul comerciantului, acesta din urmă va predomina. Prețurile afișate includ toate taxele, preț inclusiv TVA.

Brand