Copilaria mea pe un ambalaj de ciocolata | Elena Siupiur

La intoracerea din Siberia, unde calatorisem sa-mi cunosc Bunica, am intrat intr-o stare de furie si nevoie de intelegere a tot ce se intamplase si se intampla cu mine, cu familia mea, cu toti cei din jur. in aceste povestiri, scrise cu furie intre 1970-1980 si publicate cateva in revistele ‘Transilvania”Yatra’, ‘Steaua’, mi-am ascuns de panda in mijlocul careia traiam si furia, si nelinistea, si revolta, si neputinta, si visele. Facute volum, au stat o vreme sub banuiala, la cenzura. Cateva povestiri au fost scoase din volum. Apoi volumul a mai stat intr-o semicenzura, sub motive tehnice: nu exista momentan clei de lipit copertile! Redactorul de carte a fost in pragul de a fi destituit. Volumul a iesit in 1983 la Editura Albatros, aproape pe furis. Nici nu stiu daca si cat din el a ajuns in librarii. Nu-mi amintesc. Ii sunt recunoscatoare Editurii Albatros ca totusi le-a publicat. Astazi il republic dintr-un sentiment de datorie fata de cealalta viata si lume a noastra, pentru ca a fost o alta viata si o alta lume aceea. Si din sentimentul de datorie fata de aceste povestiri care, la vremea aceea, au fost marturia mea si a lumii mele, pentru un viitor pe care nu-l mai speram. Dupa 1990 am reusit sa public la Editura Anima romanul Siberia dus-intors, 73 de ruble, scris tot intr-o stare de furie. Dar asta este alta poveste. – Elena Siupiur

SKU: 250490 Categorie: Etichetă:

Cumpără Copilaria mea pe un ambalaj de ciocolata | Elena Siupiur online

LIVRARE GRATUITĂ
prin curier la comenzi de peste 149.99 lei

RETUR GRATUIT
Conform Termeni și condiții

VERIFICARE COLET
Înainte de plată

Plata

Plata online cu cardul sau la destinație ramburs in funcție de produs.

Plata cu cardul de credit

Dacă alegeți să cumpărați prin metoda de plată cu cardul de credit, în pagina Checkout dupa ce ati dat click pe “adaugă în coș” va trebui să selectați între metodele de plată cu cardul de credit și apoi faceți clic pe „Plasați comanda” pentru a introduce detaliile cardului și pentru a efectua plata.

Plata la livrare

Rambursul la curier se plătește în cash (exclusiv în RON) la livrarea coletului.

Transport

Transport în toată Romania la domiciliu sau oriunde ai nevoie.

Retur Copilaria mea pe un ambalaj de ciocolata | Elena Siupiur

Drept de retur in conformitate cu art.9 alin.1 din Ordonanță nr.34/2014 privind drepturile consumatorilor

Declinare de responsabilitate

acest site nu poate garanta exactitatea completă a informațiilor afișate pe acest site și nici furnizarea în totalitate a informațiilor de către comercianți. Drept urmare, datorită naturii activităților acestui site ca fiind un promotor al unor firme terțe, în cazul unor discrepanțe între informațiile afișate pe site-ul sau anunțurile acestui site și cele afișate pe site-ul comerciantului, acesta din urmă va predomina. Prețurile afișate includ toate taxele, preț inclusiv TVA.