Despre „baltici” | Silviu B. Moldovan

„A te ocupa de soarta popoarelor pe spinarea carora a calcat elefantul Istoriei este dovada unei firi sentimentale si in general nu duce la nimic – cu asta pot fi de acord. (…) Uitarea ii acopera pe cei invinsi, iar cineva care ar citi de zor registrul crimelor trecute sau, si mai rau, si-ar imagina aceste crime in detaliile lor ar incarunti de spaima sau ar deveni absolut indiferent. (…) Indignarea nobila impotriva acelora care astazi incearca sa creeze alta civilizatie, folosindu-se de mijloace asemanatoare, nu este lipsita de fariseism. Cartotecile crimelor vor fi pastrate in locuri retrase si sigure, iar cand un om de stiinta al vremurilor viitoare va ajunge, prin praf si fire de paianjen, la aceste volume, va considera acele fapte drept mici infractiuni in comparatie cu imensitatea operei savarsite. Mult mai probabil este ca aceste cartoteci nici sa nu mai existe, caci, in acord cu progresul, suveranii de astazi au tras concluzia din adevarul simplu ca ceea ce nu exista pe hartie nu exista in realitate”. (Czeslaw Milosz)Fara a prezuma ca totalitatea cititorilor au acelasi tip de reactii emotionale, credem ca putem remarca faptul ca sentimentul de teroare dubleaza deseori, sau chiar il depaseste, pe cel de revolta impotriva metodelor teroriste utilizate in cadrul Penitenciarului Pitesti (intre 1949-1951), cu o migala a organizarii si o rigoare a planificarii iesite din comun. Ce anume face aceste lucrari atat de greu de suportat si chiar de parcurs (lectura impune pauze pentru meditatie, sau cel putin pentru dezmeticirea cititorului)? Pe de alta parte, se poate insinua si intrebarea daca, atunci cand lectura devine mult mai fluenta (gratie, probabil, in primul rand obisnuintei care apare, dupa parcurgerea unui numar foarte mare de pagini, dar si a senzatiei de deja vu, pe care repovestirea atrocitatilor o genereaza) nu cumva apare un soi de „contaminare” cu o catime din lipsa de sensibilitate specifica reeducarii de tip Pitesti.

SKU: 234732888 Categorie: Etichete: ,

Cumpără Despre „baltici” | Silviu B. Moldovan online

LIVRARE GRATUITĂ
prin curier la comenzi de peste 149.99 lei

RETUR GRATUIT
Conform Termeni și condiții

VERIFICARE COLET
Înainte de plată

Plata

Plata online cu cardul sau la destinație ramburs in funcție de produs.

Plata cu cardul de credit

Dacă alegeți să cumpărați prin metoda de plată cu cardul de credit, în pagina Checkout dupa ce ati dat click pe “adaugă în coș” va trebui să selectați între metodele de plată cu cardul de credit și apoi faceți clic pe „Plasați comanda” pentru a introduce detaliile cardului și pentru a efectua plata.

Plata la livrare

Rambursul la curier se plătește în cash (exclusiv în RON) la livrarea coletului.

Transport

Transport în toată Romania la domiciliu sau oriunde ai nevoie.

Retur Despre „baltici” | Silviu B. Moldovan

Drept de retur in conformitate cu art.9 alin.1 din Ordonanță nr.34/2014 privind drepturile consumatorilor

Declinare de responsabilitate

acest site nu poate garanta exactitatea completă a informațiilor afișate pe acest site și nici furnizarea în totalitate a informațiilor de către comercianți. Drept urmare, datorită naturii activităților acestui site ca fiind un promotor al unor firme terțe, în cazul unor discrepanțe între informațiile afișate pe site-ul sau anunțurile acestui site și cele afișate pe site-ul comerciantului, acesta din urmă va predomina. Prețurile afișate includ toate taxele, preț inclusiv TVA.

Brand