Drept penal. Partea generala Vol. I | Florin Streteanu , Daniel Nitu

Fara a renunta la unele institutii traditionale pentru dreptul nostru, noul Cod penal aduce cu sine numeroase elemente de inedit, in incercarea de a racorda legislatia interna la tendintele actuale din sistemele penale europene. Lucrarea Drept penal. Partea generala. Vol. I isi propune ca, intr-un stil clar si concis, dar si cu numeroase incursiuni in dreptul comparat, element definitoriu pentru scoala de la Cluj, sa serveasca la o cat mai buna intelegere a principalelor institutii de drept penal, partea generala, in acord cu noua legislatie. Volumul I al lucrarii – respectand programa universitara a disciplinei Drept penal, partea generala de la Facultatea de Drept a Universitatii Babes-Bolyai din Cluj-Napoca – este rezervat analizei principiilor fundamentale ale dreptului penal, legii penale si limitelor aplicarii sale, teoriei generale a infractiunii si fazelor infractiunii intentionate. Adresata in primul rand studentilor din anul II, lucrarea – prin nivelul analizei la care autorii recurg – se va dovedi, in egala masura, de un real folos si celor aflati in pregatirea examenelor de acces in principalele profesii juridice, dar si teoreticienilor si practicienilor ale caror preocupari profesional-stiintifice intersecteaza sfera dreptului penal.

SKU: 254558 Categorie: Etichete: ,

Cumpără Drept penal. Partea generala Vol. I | Florin Streteanu , Daniel Nitu online

LIVRARE GRATUITĂ
prin curier la comenzi de peste 149.99 lei

RETUR GRATUIT
Conform Termeni și condiții

VERIFICARE COLET
Înainte de plată

Plata

Plata online cu cardul sau la destinație ramburs in funcție de produs.

Plata cu cardul de credit

Dacă alegeți să cumpărați prin metoda de plată cu cardul de credit, în pagina Checkout dupa ce ati dat click pe “adaugă în coș” va trebui să selectați între metodele de plată cu cardul de credit și apoi faceți clic pe „Plasați comanda” pentru a introduce detaliile cardului și pentru a efectua plata.

Plata la livrare

Rambursul la curier se plătește în cash (exclusiv în RON) la livrarea coletului.

Transport

Transport în toată Romania la domiciliu sau oriunde ai nevoie.

Retur Drept penal. Partea generala Vol. I | Florin Streteanu , Daniel Nitu

Drept de retur in conformitate cu art.9 alin.1 din Ordonanță nr.34/2014 privind drepturile consumatorilor

Declinare de responsabilitate

acest site nu poate garanta exactitatea completă a informațiilor afișate pe acest site și nici furnizarea în totalitate a informațiilor de către comercianți. Drept urmare, datorită naturii activităților acestui site ca fiind un promotor al unor firme terțe, în cazul unor discrepanțe între informațiile afișate pe site-ul sau anunțurile acestui site și cele afișate pe site-ul comerciantului, acesta din urmă va predomina. Prețurile afișate includ toate taxele, preț inclusiv TVA.

Brand