Excelenta

Într-un avion, o femeie ascultă povestea vieții străinului aflat pe scaunul de lângă ea. Acesta îi istorisește lucruri legate de munca și căsnicia sa, îi relatează noaptea înfricoșătoare pe care tocmai a petrecut-o îngropând câinele familiei. Femeia este Faye, o scriitoare aflată în drum spre Europa pentru a promova cartea pe care tocmai a publicat-o. Odată ajunsă la destinație, conversațiile purtate cu oamenii pe care îi întâlnește – despre artă și politică, despre familie și dragoste, despre tristețe și bucurie, despre dreptate și nedreptate – includ cele mai profunde întrebări pe care și le pun ființele umane. Aceste conversații, ultima dintre ele cu fiul ei, conduc la un punct culminant dramatic și impresionant. Excelență, ultima parte a trilogiei care mai cuprinde volumele Schiță și Tranziție, este un roman de o forță copleșitoare, una dintre marile realizări ale prozei contemporane.   Odată cu lansarea volumului Excelență, aceste trei romane pot fi acum apreciate – și vor fi cu siguranță – ca făcând parte din capodoperele literare ale vremii noastre. Washington Post Cutremurătoare într-un mod discret și uluitoare din punct de vedere intelectual… Scriitura lui Cusk este cristalină și precisă… Aceste romane sunt printre cele mai importante scrise în acest secol. The Globe and Mail

SKU: 36722 Categorie: Etichete: ,

Cumpără Excelenta online

LIVRARE GRATUITĂ
prin curier la comenzi de peste 149.99 lei

RETUR GRATUIT
Conform Termeni și condiții

VERIFICARE COLET
Înainte de plată

Plata

Plata online cu cardul sau la destinație ramburs in funcție de produs.

Plata cu cardul de credit

Dacă alegeți să cumpărați prin metoda de plată cu cardul de credit, în pagina Checkout dupa ce ati dat click pe “adaugă în coș” va trebui să selectați între metodele de plată cu cardul de credit și apoi faceți clic pe „Plasați comanda” pentru a introduce detaliile cardului și pentru a efectua plata.

Plata la livrare

Rambursul la curier se plătește în cash (exclusiv în RON) la livrarea coletului.

Transport

Transport în toată Romania la domiciliu sau oriunde ai nevoie.

Retur Excelenta

Drept de retur in conformitate cu art.9 alin.1 din Ordonanță nr.34/2014 privind drepturile consumatorilor

Declinare de responsabilitate

acest site nu poate garanta exactitatea completă a informațiilor afișate pe acest site și nici furnizarea în totalitate a informațiilor de către comercianți. Drept urmare, datorită naturii activităților acestui site ca fiind un promotor al unor firme terțe, în cazul unor discrepanțe între informațiile afișate pe site-ul sau anunțurile acestui site și cele afișate pe site-ul comerciantului, acesta din urmă va predomina. Prețurile afișate includ toate taxele, preț inclusiv TVA.

Brand