Gasesti la noi Istoria apelor | Maja Lunde pret bun Online Acum
Istoria apelor | Maja Lunde
Traduse in peste cincizeci de tari, cartile scriitoarei norvegiene Maja Lunde s-au vandut in peste trei milioane de exemplare. In 2020 a primit doua prestigioase premii, Peer Gynt-prisen si Bjørnsonprisen. Asemenea bestsellerului international Istoria albinelor, al doilea sau roman, Istoria apelor, este hipnotic, emotionant, inspirator si se concentreaza asupra puterii naturii si a spiritului uman.2017. Signe a crescut in Norvegia, intr-un peisaj salbatic, cu cascade, rauri involburate, ghetari milenari si fiorduri adanci. Toata viata a luptat impotriva acelora care incercau sa supuna fortele naturii, secatuindu-i resursele. A luptat cu atata inversunare, incat a renuntat la marea ei dragoste, Magnus, cand acesta a abandonat principiile pe care credea ca le impartasesc. Iar acum, in toamna vietii, Signe porneste cu velierul ei, Albastru, intr-o calatorie plina de primejdii pana la Bordeaux si apoi pe Canal de Garonne, ca sa il sfideze inca o data pe Magnus. Navigand printre amintiri dureroase, Signe nu stie ca, de fapt, Magnus o asteapta.2041. David strabate Franta, spre nord, impreuna cu fiica sa, Lou. Drumul lor, marcat de popasuri in taberele de refugiati, este o nesfarsita cautare, intr-o Europa arida, pustiita de razboi si depopulata. Un incendiu i-a despartit de fiintele cele mai dragi, Anna si August, iar tatal si fiica au fost nevoiti sa-si paraseasca orasul mistuit de flacari. Intr-o tabara nu departe de Bordeaux, unde proviziile de apa si resursele de umanitate se imputineaza pe zi ce trece, in albia secata a unui canal care strabate un sat-fantoma, un velier ii asteapta.
Modalități Plata si Livrare
Platesti online cu cardul sau la livrare ramburs in funcție de produs.
- Cost livrare: va fi calculat în pagina de comanda după ce ați dat click pe butonul „catre magazin” și adaugă în coș costul de livrare va fi afișat la finalizarea cumpărăturilor dacă produsul este în stoc in magazinul online.
- Sute de produse beneficiază de transport gratuit dar și dacă valoarea cumpărăturilor dvs. depășește anumita suma în funcție de vânzător.
- Verificare Colet Înainte de plată
- Plata cu cardul in rate fara dobanda (in functie de card)
La livrările realizate prin servicii de curierat, perioadele de livrare pot fi modificate în funcție de fluxurile curierilor parteneri in perioada Omnicron si sărbători precum 1 Martie, 8 Martie etc.
Garanție Produse:
Garanție de minim 12 luni la orice produs, vezi toate produsele.
Produs de la: carturesti.ro
Dreptul la Retur
Drept de retur in conformitate cu art.9 alin.1 din Ordonanță nr.34/2014 privind drepturile consumatorilor in cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative, Clientul beneficiază de o perioada de retragere de 14 zile pentru a se retrage dintr-un contract la distanta sau dintr-un contract in afara spatiilor comerciale, respectiv de a returna produsele cumpărate, fără a fi nevoit sa justifice decizia de retragere si fără a suporta alte costuri.
Actualizat la: 4th octombrie 2023
Declinare de responsabilitate – Disclaimer
Site-ul nostru nu poate garanta exactitatea completă a informațiilor postate in siteul acesta și nici furnizarea completa a datelor de către comercianți. Prin urmare, din cauza tipului activităților siteul acesta ca fiind un promotor al unor companii terțe, în cazul unor discrepanțe între datele postate pe siteul acesta sau bannerele siteului și cele postate pe site-ul comerciantului, acestea din urmă vor predomina. Autorizațiile legale pentru comercializare, originalitatea produselor cât și alte proceduri legale obligartorii pentru comercializare apartin exclusiv în sarcina comerciantului. Prețurile postate includ toate taxele, preturi in lei sau ron inclusiv TVA.
Prelucrarea datelor cu caracter personal
Site-ul acesta nu contine sectiune “Contul tau”, noi nu cerem date cu caracter personal. Astfel acest site nu manipulează date personale de la vizitatori.