Istoria lumii. Marco Polo si Drumul Matasii

Bunicul lui Carmen și al lui Marco păstrează în pivnița casei sale un secret. În ziua când se hotărăște să-l împărtășească nepoților lui, aceștia descoperă acolo hărți, spade, lunete, busole… un adevărat muzeu de istorie! Molipsiți de entuziasmul bunicului lor, Carmen și Marco își propun să exploreze împreună cu el marile epoci din trecut și să descopere personajele, faptele și invențiile care au făcut istorie. Marco Polo, un negustor italian din secolul al XIII-lea, a fost unul dintre cei mai curajoși și mai importanți călători din istorie. La doar șaptesprezece ani, s-a aventurat împreună cu tatăl și unchiul său pe Drumul Mătăsii, pornind din Veneția într-o călătorie lungă și periculoasă, trecând prin Orientul Apropiat și ajungând până în îndepărtata Chină. Acolo, Marco s-a pus în serviciul împăratului Kublai-Han și, în diversele sale misiuni, a descoperit animale și obiecte pe care niciun european nu le mai văzuse. După douăzeci și patru de ani, s-a întors în Italia și, cu ajutorul unui scriitor pe nume Rustichello, a publicat Cartea Minunilor, relatând toate peripețiile prin care trecuse. Dacă vrei să afli mai multe despre călătoriile incredibile ale lui Marco Polo, însoțește-i pe Carmen și pe Marco în această aventură.

SKU: 36856 Categorie: Etichete: ,

Cumpără Istoria lumii. Marco Polo si Drumul Matasii online

LIVRARE GRATUITĂ
prin curier la comenzi de peste 149.99 lei

RETUR GRATUIT
Conform Termeni și condiții

VERIFICARE COLET
Înainte de plată

Plata

Plata online cu cardul sau la destinație ramburs in funcție de produs.

Plata cu cardul de credit

Dacă alegeți să cumpărați prin metoda de plată cu cardul de credit, în pagina Checkout dupa ce ati dat click pe “adaugă în coș” va trebui să selectați între metodele de plată cu cardul de credit și apoi faceți clic pe „Plasați comanda” pentru a introduce detaliile cardului și pentru a efectua plata.

Plata la livrare

Rambursul la curier se plătește în cash (exclusiv în RON) la livrarea coletului.

Transport

Transport în toată Romania la domiciliu sau oriunde ai nevoie.

Retur Istoria lumii. Marco Polo si Drumul Matasii

Drept de retur in conformitate cu art.9 alin.1 din Ordonanță nr.34/2014 privind drepturile consumatorilor

Declinare de responsabilitate

acest site nu poate garanta exactitatea completă a informațiilor afișate pe acest site și nici furnizarea în totalitate a informațiilor de către comercianți. Drept urmare, datorită naturii activităților acestui site ca fiind un promotor al unor firme terțe, în cazul unor discrepanțe între informațiile afișate pe site-ul sau anunțurile acestui site și cele afișate pe site-ul comerciantului, acesta din urmă va predomina. Prețurile afișate includ toate taxele, preț inclusiv TVA.

Brand