Larvae | Mircea Andrei Florea
Larvae, nu larve. Suntem in prezenta materiilor extraterestre, in insolit. Veti intalni aici un copil singur, urmarind ritmurile naturii, urmarit de contradictiile naturii umane, dar si imagini care va vor taia respiratia (iritandu-va insa cu precizia lor). In aceste poeme (care, chiar si atunci cand ies din matca notatiilor astrofice, par scrise pe boabe de orez) gasim, in egala masura, linistea necesara conservarii obiectelor fragile si pacea inselatoare a cruzimii. Mircea Andrei Florea „struneste” doua voci pe cat de inofensive in contexte mundane, pe atat de dificile si de pretentioase in poezie: una a timiditatii extreme, hipersensibila pana la neverosimil, o alta ferma, potrivita rostirii de enunturi gnomice, sentinte taioase, reci propozitii anti-confesive. Nu intamplator, una dintre imaginile recurente ale volumului este cea a monstrului bicefal. Daca Donnie Darko ar scrie poeme.Olga StefanCreaturi bicefale si vermine obscene; spatiu privat, ocultat, vulnerabil; corpul situat la intretaierea regnurilor. Toate aceste elemente isi fac aparitia in introspectia simbolica a subiectului, in found poetry, in scenetele impersonale si eclectice. Astfel, in larvae exista un fond afectiv pe cat de exotic si luxuriant, pe atat de straniu. In ansamblul poetic atent proiectat de Mircea Andrei Florea se contureaza un umwelt al inhibitiilor: un ecosistem intim paradoxal, care pierde in vitalism, dar castiga in excitabilitate. Un stagiu larvar, apatic, a carui energie emotionala isi rateaza obiectul. E tot ce mai ramane „intr-o era / fara finalitate, fara razboi”.Mihnea Balici
Cumpără Larvae | Mircea Andrei Florea online
LIVRARE GRATUITĂ
prin curier la comenzi de peste 149.99 lei
RETUR GRATUIT
Conform Termeni și condiții
VERIFICARE COLET
Înainte de plată
Plata
Plata online cu cardul sau la destinație ramburs in funcție de produs.
Plata cu cardul de credit
Dacă alegeți să cumpărați prin metoda de plată cu cardul de credit, în pagina Checkout dupa ce ati dat click pe “adaugă în coș” va trebui să selectați între metodele de plată cu cardul de credit și apoi faceți clic pe „Plasați comanda” pentru a introduce detaliile cardului și pentru a efectua plata.
Plata la livrare
Rambursul la curier se plătește în cash (exclusiv în RON) la livrarea coletului.
Transport
Transport în toată Romania la domiciliu sau oriunde ai nevoie.
Retur Larvae | Mircea Andrei Florea
Drept de retur in conformitate cu art.9 alin.1 din Ordonanță nr.34/2014 privind drepturile consumatorilor
Declinare de responsabilitate
acest site nu poate garanta exactitatea completă a informațiilor afișate pe acest site și nici furnizarea în totalitate a informațiilor de către comercianți. Drept urmare, datorită naturii activităților acestui site ca fiind un promotor al unor firme terțe, în cazul unor discrepanțe între informațiile afișate pe site-ul sau anunțurile acestui site și cele afișate pe site-ul comerciantului, acesta din urmă va predomina. Prețurile afișate includ toate taxele, preț inclusiv TVA.