Matsushita Leadership | John P. Kotter

A trait in saracie inca de la 4 ani, apoi s-a descurcat fara parinti, pe care i-a pierdut la o varsta frageda si a fost nevoit sa munceasca 16 ore pe zi inca de la 9 ani. A inceput o afacere fara a avea bani sau alt sprijin, si-a pierdut apoi singurul fiu. La acestea s-au adaugat Marea Depresie, ororile aduse de cel de-al Doilea Razboi Mondial in Japonia si multe altele. Povestea lui Matsushita ne arata ca totul este posibil chiar si atunci cand esti un tanar bolnavicios, care nu beneficiaza de sprijinul unei familii instarite, de o educatie buna, de o infatisare atragatoare sau de o prezenta charismatica. Povestea lui Matsushita este despre cum sa conduci, cum sa fii intreprinzator, cum sa-ti traiesti viata invatand zi de zi si mai ales despre energia de a face aceste lucruri. Viata lui demonstreaza puterea pe care o au perspectiva pe termen lung, obiectivele idealiste si smerenia in fata marilor succese. Matsushita Leadership este o biografie, dar si o culegere de invataturi pentru corporatii si pentru cei ce vor sa-si construiasca o cariera in secolul 21. Este o sursa de inspiratie si un abecedar al afacerilor, o carte folositoare atat organizatiilor cat si oamenilor. Konosuke Matsushita (1894-1989) a fost una dintre cele mai importante surse de inspiratie ale timpului sau. Realizarile sale ca lider, autor, educator, filantrop si inovator al mangementului sunt uimitoare si ii lasa in umbra chiar si pe Soichiro Honda, J.C. Penny, Sam Walton si Henry Ford. John P. Kotter relateaza cum a creat Matsushita o afacere enorma, cum a inventat practici de management care sunt foarte folosite si astazi, cum a contribuit la realizarea miracolului economic trait de Japonia dupa razboi. Matsushita a scris si numeroase carti in ultimii ani de viata, a deschis o scoala care formeaza lideri, a creat versiunea japoneza a Premiul Nobel si a donat sute de milioane de dolari pentru cauze nobile. John P. Kotter reuseste sa arate in aceasta carte fascinanta, dar si educativa cum Matsushita nu s-a lasat doborat de neajunsuri, ci a devenit un om de afaceri de succes si un lider, construind Matsushita Electric Corporation – echivalentul japonez al General Electric.

SKU: 269246 Categorie: Etichete: ,

Cumpără Matsushita Leadership | John P. Kotter online

LIVRARE GRATUITĂ
prin curier la comenzi de peste 149.99 lei

RETUR GRATUIT
Conform Termeni și condiții

VERIFICARE COLET
Înainte de plată

Plata

Plata online cu cardul sau la destinație ramburs in funcție de produs.

Plata cu cardul de credit

Dacă alegeți să cumpărați prin metoda de plată cu cardul de credit, în pagina Checkout dupa ce ati dat click pe “adaugă în coș” va trebui să selectați între metodele de plată cu cardul de credit și apoi faceți clic pe „Plasați comanda” pentru a introduce detaliile cardului și pentru a efectua plata.

Plata la livrare

Rambursul la curier se plătește în cash (exclusiv în RON) la livrarea coletului.

Transport

Transport în toată Romania la domiciliu sau oriunde ai nevoie.

Retur Matsushita Leadership | John P. Kotter

Drept de retur in conformitate cu art.9 alin.1 din Ordonanță nr.34/2014 privind drepturile consumatorilor

Declinare de responsabilitate

acest site nu poate garanta exactitatea completă a informațiilor afișate pe acest site și nici furnizarea în totalitate a informațiilor de către comercianți. Drept urmare, datorită naturii activităților acestui site ca fiind un promotor al unor firme terțe, în cazul unor discrepanțe între informațiile afișate pe site-ul sau anunțurile acestui site și cele afișate pe site-ul comerciantului, acesta din urmă va predomina. Prețurile afișate includ toate taxele, preț inclusiv TVA.

Brand