O singuratate prea zgomotoasa | Bohumil Hrabal

Inaintez, ma opresc in dreptul lui si zic: „Buna ziua, domnule Hrabal, cum va simtiti la o suta de ani?“ „Prind puteri, zice, imi recapat increderea. Primii o suta de ani sunt cei mai grei, ca dupa aia… Si inca ceva, daca tot esti tanar si te mananca sa scrii, spune-le asta scriitorilor, din partea mea: asa va trebuie daca n-ati putut sa stati pe curu’ vostru.“„Bine, zic, dar cititorilor ce sa le spun?“ „Cu cititorii eu nu mai am nicio treaba“, mi-a mai zis si s-a uitat in jos, poate la petele de pe fata de masa, poate la cizmele de cauciuc cu care era incaltat, poate la porumbeii care-l asteptau cuminti sub masa. Marin Malaicu-Hondrari Bohumil Hrabal (1914 – 1997) este un scriitor ceh considerat de multi una dintre cele mai importante voci ale literaturii secolului XX. Multa vreme, cartile sale au circulat in samizdat, adunand in jurul lor o comunitate de hrabalieni pasionati, cuceriti definitiv de umanismul tragicomic si umorul savuros al operei sale. In timpul vietii, aproape trei milioane de exemplare au fost vandute numai in Cehoslovacia natala. Mare bautor de bere si mare iubitor de pisici, Hrabal obisnuia sa recite la „Tigrul de Aur“, crasma lui preferata din Praga, pasaje intregi din Nietzsche, Schopenhauer sau Kant. A murit la 83 de ani, dupa ce a cazut de la etajul unui spital, incercand sa hraneasca porumbeii.

SKU: 279144 Etichete: ,

Cumpără O singuratate prea zgomotoasa | Bohumil Hrabal online

LIVRARE GRATUITĂ
prin curier la comenzi de peste 149.99 lei

RETUR GRATUIT
Conform Termeni și condiții

VERIFICARE COLET
Înainte de plată

Plata

Plata online cu cardul sau la destinație ramburs in funcție de produs.

Plata cu cardul de credit

Dacă alegeți să cumpărați prin metoda de plată cu cardul de credit, în pagina Checkout dupa ce ati dat click pe “adaugă în coș” va trebui să selectați între metodele de plată cu cardul de credit și apoi faceți clic pe „Plasați comanda” pentru a introduce detaliile cardului și pentru a efectua plata.

Plata la livrare

Rambursul la curier se plătește în cash (exclusiv în RON) la livrarea coletului.

Transport

Transport în toată Romania la domiciliu sau oriunde ai nevoie.

Retur O singuratate prea zgomotoasa | Bohumil Hrabal

Drept de retur in conformitate cu art.9 alin.1 din Ordonanță nr.34/2014 privind drepturile consumatorilor

Declinare de responsabilitate

acest site nu poate garanta exactitatea completă a informațiilor afișate pe acest site și nici furnizarea în totalitate a informațiilor de către comercianți. Drept urmare, datorită naturii activităților acestui site ca fiind un promotor al unor firme terțe, în cazul unor discrepanțe între informațiile afișate pe site-ul sau anunțurile acestui site și cele afișate pe site-ul comerciantului, acesta din urmă va predomina. Prețurile afișate includ toate taxele, preț inclusiv TVA.

Brand