Cumperi Razboiul unei familii 1914 – 2014 | Stephane Audoin-Rouzeau pret bun Online Astazi
Razboiul unei familii 1914 – 2014 | Stephane Audoin-Rouzeau
Volumul este rezultatul cercetarilor intreprinse de unul dintre marii istorici ai Primului Razboi Mondial, Stéphane Audoin-Rouzeau. Dupa ce a scris despre combatantii din transee si experientele traite de acestia, autorul a decis sa-si intoarca privirea catre cei apropiati. Cu toate acestea, cartea nu este o poveste de familie sau un eseu de egoistorie. Nu este nici autobiografia unui istoric, ci descrierea modului in care Marele Razboi a influentat existenta familiei lui Audoin-Rouzeau vreme de trei generatii, chiar daca efectele ca atare depasesc limitele vietii acestora. Dincolo de individualitatile evocate in text, in prim-plan ramane marea conflagratie mondiala. In acest sens, este o carte de istorie, cu un discurs impresionant, sensibil si bine stapanit, in care autorul se straduieste, in fond, sa descopere istoria la nivelul omului. ‘Textul este scurt, dar dens, uneori tulburator. El ofera, intr-adevar, mai multe grile de lectura. Regasim povestea de formare a unui istoric care nu-si ascunde nici parerile subiective, nici stangaciile […]. Razboiul unei familii retraseaza si experienta celor doua conflagratii prin care au trecut bunicii autorului. In cele din urma, si poate tocmai prin acest lucru volumul este atat de impresionant, sunt descrise cu finete relatiile dintre generatii incepand cu Primul Razboi Mondial […].&’ Nicolas Offenstadt
Modalități Plata si Livrare
Platesti online cu cardul sau la destinație ramburs in funcție de produs.
- Cost livrare: va fi calculat în pagina de comanda după ce ați dat click pe butonul „catre magazin” și adaugă în coș costul de livrare va fi afișat la finalizarea cumpărăturilor dacă produsul este în stoc in magazinul online.
- Sute de produse beneficiază de transport gratuit dar și dacă valoarea cumpărăturilor dvs. depășește anumita suma în funcție de vânzător.
- Verificare Colet Înainte de plată
- Plata cu cardul in rate fara dobanda (in functie de card)
La comenzile efectuate prin servicii de curierat, termenele de livrare pot fi modificate în funcție de fluxurile curierilor parteneri in perioada COVID-19 sau sărbători precum 1 Martie, 8 Martie etc.
Garanție Produse:
Garanție de minim 12 luni la orice produs, vezi toate produsele.
Produs al: carturesti.ro
Dreptul la Retur
Drept de retur in conformitate cu art.9 alin.1 din Ordonanță nr.34/2014 privind drepturile consumatorilor in cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative, Clientul beneficiază de o perioada de retragere de 14 zile pentru a se retrage dintr-un contract la distanta sau dintr-un contract in afara spatiilor comerciale, respectiv de a returna produsele cumpărate, fără a fi nevoit sa justifice decizia de retragere si fără a suporta alte costuri.
Actualizat la: 29th noiembrie 2023
Declinare de responsabilitate – Disclaimer
Site-ul acesta nu poate garanta exactitatea completă a informațiilor postate pe siteul acesta și nici oferirea completa a datelor de către comercianți. Drept urmare, datorită naturii activităților siteul acesta ca fiind un promotor al unor firme terțe, în cazul unor nepotriviri între datele postate pe siteul acesta sau bannerele siteului și cele afișate pe site-ul comerciantului, acestea din urmă vor predomina. Autorizațiile legale pentru comercializare, originalitatea produselor cât și alte initiative legale necesare pentru punera in vanzare apartin exclusiv în sarcina comerciantului. Prețurile afișate contin toate taxele, preț in lei sau ron inclusiv TVA.
Prelucrarea datelor cu caracter personal
Site-ul acesta nu are sectiune “Contul tau”, noi nu cerem date cu caracter personal. Asadar acest site nu manipulează date personale de la vizitatori.
Soluționarea online a litigiilor
De acelasi fel cu Razboiul unei familii 1914 – 2014 | Stephane Audoin-Rouzeau